Parteneriat Up Romania – Revolut: Companiile au acces gratuit timp de 6 luni la serviciile Revolut Business si Up MultiBeneficii
Up Romania si Revolut au incheiat un parteneriat de colaborare, in urma caruia companiile din Romania pot obtine acces gratuit, timp de 6 luni, la una dintre cele mai moderne servicii de gestionare a cheltuielilor – Revolut Business.
Up Romania si Revolut au incheiat un parteneriat de colaborare, in urma caruia companiile din Romania pot obtine acces gratuit, timp de 6 luni, la una dintre cele mai moderne servicii de gestionare a cheltuielilor – Revolut Business si, respectiv, la cea mai flexibila modalitate de acordare a beneficiilor extrasalariale pentru angajati – Up Multibeneficii.
Incepand din 25 octombrie, orice companie interesata sa-si deschida un cont Revolut Business – planul Grow va avea acces timp de jumatate de an, complet gratuit, la un cont cu mai multe valute, curs de schimb fix la rate foarte avantajoase si un management complet al cheltuielilor pentru controlul bugetului. La aceasta oferta se adauga posibilitatea de a utiliza gratuit, timp de 6 luni, platforma Up MultiBeneficii dezvoltata de Up Romania, oferta care va fi inclusa in Programul Revolut Rewards pentru afaceri.
Nu doar clientii noi se vor bucura de acest avantaj, ci si cele 25.000 de companii aflate deja in portofoliul de clienti ai Up Romania, care vor primi un cod promotional pentru a beneficia de cele 6 luni de gratuitate pe Revolut Business.
„Ne bucuram ca, prin acest parteneriat, putem veni catre companii cu o dubla oportunitate: acces gratuit timp de 6 luni atat la una dintre cele mai moderne, rapide si avantajoase metode de management al cheltuielilor, Revolut Business, cat si la platforma Up MultiBeneficii, de gestionare flexibila a beneficiilor extrasalariale acordate angajatilor. Noul nostru partener nu mai are nevoie de nicio prezentare, castigandu-si in ultimii ani o binemeritata popularitate datorita solutiilor sale inovative de gestionare a fondurilor, care, mai nou, au fost adaptate si pentru zona de business”, declara Elena Pap, director general Up Romania.
„Clientii business au nevoie de o platforma flexibila, rapida, simplu de utilizat si centralizata, care sa ii ajute sa creasca, ramanand in acelasi timp adaptabili, agili in raport cu evolutiile din piata. Aceasta este si oferta Revolut Business: o super-aplicatie financiara care le da acces afacerilor la tot ce au nevoie pentru a-si gestiona veniturile si cheltuielile, intr-un singur loc”, a comentat Gabriela Simion, Director General Revolut Romania.
Revolut Business a fost lansat in iulie 2017 in Marea Britanie si in Europa, cu scopul de a oferi clientilor din categoria intreprinderilor mici si mijlocii, dar si corporatiilor o aplicatie in care sa gestioneze toate nevoile financiare ale propriilor afaceri. Super-aplicatia britanica a dezvoltat peste 20 de produse care au ca principal scop optimizarea ratei de conversie si managementul financiar eficient. In tot acest timp, sute de mii de clienti din toata lumea, care se bazeaza pe serviciile Revolut Business pentru a creste, au generat tranzactii in valoare de peste 100 miliarde de lire sterline.
Oferta Revolut Business pentru segmentul B2B include 4 planuri (Free, Grow, Scale, Enterprise). Cu ajutorul Revolut Business, clientii B2B pierd mai putin timp cu aspectele administrative si se concentreaza mai mult asupra business-urilor. Din luna iunie, clientii Revolut Business pot avea si IBAN in lei, ceea ce face ca transferurile intre companii sa fie efectuate mai ieftin si mai rapid.
Up MultiBeneficii este o platforma online, dezvoltata de Up Romania, prin care companiile pot oferi angajatilor lor posibilitatea de a decide cum isi utilizeaza fondurile puse la dispozitie lunar sau anual de catre angajatori. Aceste beneficii contribuie la motivarea angajatilor si la puterea lor de cumparare, oferind avantaje fiscale companiilor care utilizeaza acest tip de instrumente in fidelizarea angajatilor. Digitalizarea aduce si necesitatea gestionarii facile a beneficiilor extrasalariale atat de catre cei care le acorda (angajatori), cat si de cei care le utilizeaza (angajati).